Plan urbanistic de detaliu(PUD)
Planul Urbanistic de Detaliu reprezinta documentatia aferenta Planului Urbanistic General (P.U.G-ul) si Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z-ul), explicand si prezentand in detaliu continutul acestor planuri, sub forma de prescriptii si recomandari, corelate cu conditionarile din Certificatul de Urbanism, in vederea urmaririi si aplicarii lor.
P.U.D-ul reprezinta documentatia prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare si servire edilitara, a unuia sau mai multor obiective, pe o parcela, in corelare cu functiunea predominanta si vecinatatiile imediate (se studiaza mai multe amplasamente, optiunea pentru realizarea unei constructii compatibila cu functiile urbane).
Este de fapt documentul consultat de comisia de urbanism atunci cand este cerut un Certificat de Urbanism sau o Autorizatie de Construire; daca nu exista P.U.D pentru terenul respectiv, primaria cere mai intai intocmirea lui, pe baza P.U.G-ului si P.U.Z-ului.
PUD-ul se intocmeste fie când acest lucru este prevazut in Regulamentul Local de Urbanism (RLU), fie atunci când, din diverse motive, regulamentul nu se poate aplica, anumite proprietati ale amplasamentului fiind diferite de cele propuse de RLU.
PUD-uri se intocmesc si in cazul in care investitia preconizata difera de prevederile RLU.
Conform legii, PUD-ul este aprobat de Consiliul Local al oraselor, comunelor sau sectoarelor, in cazul municipiului Bucuresti. PUD-urile nu pot fi aprobate fara avizul Comisiei Tehnice a primariei sau, atunci când primaria nu are o comisie tehnica, de catre comisia tehnica de urbanism a Consiliului Judetean.
Documentul contine normele care se aplica in cazul unei constructii: inaltimea maxima, procentul din teren ocupat de constructie, coeficientul de ocupare a terenului, retragerile minime admise sau destinatia obiectivului (locuinte, birouri, comert, industrie). Alte avize sunt cele ale furnizorilor locali de utilitatiiar uneori si avizele de circulatie sau de mediu.
Termenul de valabilitate al unui PUD este de 2 ani.
Principalele domenii pentru care se elaboreaza PUD sunt:
- activitati prestatoare de servicii
- activitati productive
- activitati social culturale, de invatamant
- amenajari exterioare
- locuinte de toate categoriile
- institutii publice
- noduri de circulatie
- parcaje
- constructii de gospodarire comunala
- spatii verzi
- alte constructii de diferite destinatii
Reglemantari:
Planul urbanistic de detaliu trebuie sa abordeze si sa cuprinda reglementari cu privire la :
- asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;
- compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si plantatiilor;
- permisivitati si constrangeri urbanistice, inclusiv ale volumelor construite si amenajarilor;
- regimul juridic, economic, tehnic al terenului si constructiilor;
- relatii functionale si estetice cu vecinatatea.
